Peste 35 utilaje Wirtgen Group la execuţia autostrăzii A3 Bucureşti – Ploieşti

Pe lângă toate celelalte utilaje de construcţie drumuri prezente pe întregul şantier al autostrăzii Bucureşti – Ploieşti, concentraţia de utilaje marca “Wirtgen Group” este cea mai semnificativă , acoperind toată gama de produse a grupului şi fiind prezentă în toate fazele tehnologice de execuţie.
Acest fapt este cel mai bine ilustrat de prezenţa a 20 utilaje Wirtgen Group pe ultimul tronson km 48 – km 62, unde contractorul lucrării – UMB Spedition este în stadiul cel mai avansat de execuţie – cca. 80% din volumul de lucrări fiind executate şi unde pot fi urmărite utilajele Wirtgen Group în fiecare fază tehnologică.
Astfel pentru lucrările de fundaţie – terasamente sunt utilizaţi 6 compactori HAMM 3520 , rulouri vibrocompactoare cu tambur liss de 20 tone care lucrează în baterie de câte 3 utilaje , toate fiind dotate cu sistemul de control al gradului de compactare HAMM-HCQ , sistem ce vizualizează gradul de compactare realizat chiar în timpul compactării , astfel încât să poată fio luate imediat eventuale măsuri de corectare.

Compactorii sunt de asemenea dotaţi cu sistemul de management al funcţiunilor HAMMTRONIC, tehnologie inteligentă de optimizare a parametrilor motorului funcţie de sarcină, crescând productivitatea şi reducând consumul de carburanţi cu 30-40 % . Parte din aceşti compactori sunt dotaţi şi cu segmenţi “scoică picior de oaie” cu care pot fi echipate rulourile la nevoie.

Pentru lucrările de stabilizare “in situ” cu lianţi hidraulici este folosit un tren de stabilizare – reciclare compus din răspânditorul de lianţi - SW 16 TA – răspânditor tractat de 16 m³ , reciclatorul WIRTGEN – WR 2500 S şi compactorii HAMM 3518 cu greutate operaţională de 18 tone. Apa suplimentară necesară realizării umidităţii optime de compactare este preluată de reciclator de la o autocisternă pe care o împinge , dozarea exactă făcându-se computerizat în toba de frezare – malaxare funcţie de lăţimea, adâncimea şi viteza de lucru . Standard trenul de stabilizare poate lucra cu adaosuri de liant de 2-5% , la lăţimea de 2,5 m, adâncime max. 50 cm şi viteze de 5-25 m/min. funcţie de condiţiile din teren. Caracteristic pentru reciclatorul WIRTGEN – WR 2500 S este că tamburul de frezare se poate roti contra sensului de lucru sau în acelaşi sens cu cel de lucru, proprietate care dă posibilitatea unui control precis al mărimii granulometriei amestecului rezultat.

Trebuie de asemenea remarcată dotarea răspânditorului de lianţi SW 16 TA cu cântar electronic dozator montat pe banda extractoare de liant din buncăr , controlul dozării făcându-se şi manual la intervalele prevăzute în documentaţia de execuţie.

După frezarea şi malaxarea amestecului se execută 2-3 treceri de precompactare , urmate de nivelarea necesară cu autogrederul , urmând apoi compactarea finală realizată cu rulourile vibrocompactoare HAMM 3518 , dotate fiecare cu sistemul HAMM – HCQ de indicare operativă a gradului de compactare realizat.

Pentru lucrările de mixturi asfaltice – firma UMB Spedition utilizează pe acest şantier 2 eşaloane de aşternere “Wirtgen Group” cu lăţimi de lucru 6-6,5 m , primul având în formaţie finisorul VÖGELE Super 1900-2 cu grindă AB 600-2 TV (7,5 m) iar al doilea finisorul VÖGELE Super 2100-2 cu grindă AB 600-2 TV (max. 9 m).

Pentru stratul de egalizare şi primul strat de bază se utilizează sistemul de nivelare NIVELTRONIC Plus cu palpator mecanic pe sârmă de referinţă a nivelului , pentru celelalte straturi se utilizează sistemul de nivelare NIVELTRONIC Plus combinat cu grinda de integrare BIG MULTIPLEX SKY cu fir de referinţă virtual creat de 3 senzori sonici de palpare a suprafeţei de aşternere , eliminându-se astfel repoziţionarea costisitoare a sârmei de referinţă , precum şi eventualele greşeli umane la pozarea ei.

Pentru compactarea finală (ridicarea gradului de compactare de la min. 85% obţinut în spatele finisorului la 98% ) se utilizează un cuplu de compactori HAMM format din compactorul static pe pneuri HAMM GRW 15 (greutate operaţională 12 tone, greutate max. 24 tone) şi vibrocompactorul tandem cu tamburi pivotanţi liss HAMM DV90VV (greutate de operare 9,6 tone).
De remarcat dotarea compactorului pe pneuri HAMM GRW 15 cu şorţuri izotermice pentru păstrarea căldurii / temperaturii pneurilor împiedicându-se astfel lipirea mixturii şi eliminând utilizarea lichidului de spălare a pneurilor.
Compactorul HAMM DV 90 VV care realizează trecerile finale are tamburii pivotanţi şi posibilitatea varierii lăţimii de lucru (inclusiv a sarcinii statice lineare sau pe punct) la mersul “în crab” de la 1.680 la 2.990 mm .

De asemenea , vibrocompactorul DV 90 VV este dotat cu sistemul de management inteligent HAMMTRONIC , dispune de o cabină panoramică şi de un post de conducere (scaun + pupitru control) complet rotitor (360°) cu schimbarea automată a poziţiei la schimbarea sensului de deplasare , astfel încât operatorul sa se deplaseze numai cu “faţa înainte”.

Datorită managementului electronic corelativ, DV 90 VV se remarcă prin reglajul electronic continuu atât al vitezei de lucru , cât şi al frecvenţei de vibrare realizând astfel o adaptare operativă perfectă a parametrilor de compactare la condiţiile concrete de şantier.

Pentru execuţia lucrărilor adiacente din beton de ciment (canale, rigole, parapeţi , borduri) firma UMB – Spedition utilizează un utilaj multitalent al lui Wirtgen Group – finisorul de beton cu cofraj glisant tip WIRTGEN – SP 250, maşină cu o configuraţie multifuncţională şi mare flexibilitate de utilizare în orice condiţii de şantier . Maşina dotată cu 4 şenile (sau trei dacă este cazul) montate flexibil şi reglabil la şasiu poate executa lucrări atât în exteriorul şenilelor – OFFSET, cât şi între şenile – INSET, putând fi dotată cu o mare varietate de cofraje cu dimensiuni fixe sau variabile executate conform specificaţiilor tehnice.

În mod concret , la execuţia şanţurilor , firma UMB Spedition a dezvoltat o aplicaţie originală a utilajului executând cu el atât turnarea betonului de ciment cât şi a stratului de nisip suport / egalizare prevăzut sub profilul din beton. În acest mod se realizează o importantă creştere a productivităţii , cât şi o calitate excelentă a parametrilor geometrici ai profilului canalului.
Finisorul prezintă de asemenea o variantă specială a echipamentului de prindere a cofrajului şi al celui de conducere / alimentare beton în cofraj, putând fi montat atât pe partea stângă cât şi pe cea dreapta a maşinii, fiind în acelaşi timp reglabil în lateral până la 2 m de şasiu şi coborât pe adâncime până la 2 m sub nivelul şenilelor, reglajele executându-se hidraulic de la pupitru de control.
În final, în completarea paletei de utilaje tehnologice “Wirtgen Group” trebuie enumerată şi prezenţa pe şantier , când necesităţile o solicită şi a frezei WIRTGEN – W 100 F, cu lăţimea de frezare de 1,0 m şi bandă de evacuare frontală , freză de intervenţie de mare mobilitate fiind montată pe roţi.

O aplicaţie interesantă este execuţia rigolei centrale de evacuare a apelor pluviale din zona mediană a autostrăzii, în zonele de rampe la poduri. Pentru aceasta, după turnarea mixturii asfaltice din zona mediană se frezează cu freza W 100 F un canal pe adâncimea de 300 mm şi lăţimea de 1.000 mm.

În canalul frezat urmează să se execute aşternerea stratului suport din nisip , urmată de turnarea rigolei din beton de ciment. Amândouă operaţiile se execută cu aceiaşi maşină WIRTGEN SP 250, dotată cu cofrajele corespunzătoare.

În prima fază se execută “turnarea” / aşternerea stratului de suport din nisip, maşina fiind alimentată cu nisip de la un distribuitor de materiale antiderapante.

După aşternerea nisipului la cotă pe o lungime de circa 1.000 m (rata zilnică de execuţie) , maşina se întoarce şi ghidată pe acelaşi fir de referinţă montat pentru aşternerea nisipului , începe operaţiunea de betonare a rigolei.


Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi:

Wirtgen Romania S.R.L.
Strada Zborului 1
075100 Otopeni-Ilfov

Phone: +40 21 351 02 60
Fax: +40 21 300 75 65

e-mail: office@wirtgen.ro
http://www.wirtgen.ro


înapoi